Weekendul care tocmai s-a încheiat a adus numeroși turiști în Băile Herculane. Din păcate, aceștia nu au respectat măsurile impuse de pandemie nici măcar în pisicină.
Cei veniți weekendul trecut în Herculane au fost puși pe relaxare cu orice preț și s-au înghesuit în pisicine și în jurul lor. De asemenea, zeci de turiști au stat lipiți pe scara care duce spre Vârful Toaca, din Ceahlău, iar telescaunul din Borșa a fost extrem de aglomerat.
Și la cel mai mare aqua park din Oradea, sute de oameni s-au înghesuit la coadă, deși exista varianta unei rezervări online în prealabil, scrie Digi 24.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, de sâmbătă până duminică, 1.116 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 307.402 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, au fost constatate, sâmbătă, trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.
GCS reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
CITEȘTE ȘI: LUDOVIC ORBAN A FĂCUT ANUNȚUL! DE LA 1 SEPTEMBRIE SE REDESCHID RESTAURANTELE, TEATRELE ȘI CINEMATOGRAFELE